Regasireadesine.ro

2021

REGĂSIREA DE SINE

Dintre toate sistemele, practicile și terapiile alternative pe care accesat, terapia Reiki și constelațiile familiale spirituale rămân pentru mine love at first sight. Mi-au plăcut de la început, am rezonat cel mai bine în această zonă, au avut în cazul meu efectul cel mai benefic.

 

Țin să precizez că voi aborda constelațiile familiale din perspectiva terapiei Reiki, s-ar putea numi constelații familiale spirituale, deoarece îmbină în mod armonios modelul de constelație al lui Bert Hellinger cu practica terapeutică din Reiki. 

 

Bert Hellinger numește acea forță care conduce o constelație ”mișcarea sufletului”, o forță mai presus de știință noastră conștientă, care știe ce și unde trebuie echilibrat, readus în armonie. În cadrul unei constelații se accesează de fapt inconștientul de grup, al familiei, neamului, al persoanei care își lucrează constelația, se intră în acel câmp de energie (the knowing field) unde există la nivel inconștient toate informațiile, de aici toate manifestările personajelor în rol surprinzător de conforme cu realitatea clientului, apariția soluțiilor negândite vreodate, rezolvări spectaculoase uneori, detalii ce par a tine de miracol. Nu este miracol, este doar o practică terapeutică care are ca resursă inconștientul de grup.

 

La o simplă căutare pe net, găsiți din abundență informații despre ce sunt și cum se desfășoară constelațiile familiale, motiv pentru care nu le voi relua, ci voi prezenta aici perspectiva mea personală asupra acestui tip de practică terapeutică.

 

Ce au reprezentat și reprezintă încă pentru mine constelațiile familiale

 

În primul rând, constelația familială a reprezentat pentru mine prima modalitate de a descoperi cauza profundă, reală, a dezechilibrului ce se manifesta în viața mea. Ok, vezi care este cauza, dar ce faci mai departe concret cu ceea ce ai aflat? Cum restabilești echilibrul mai ales atunci când este vorba de o povară transgenerațională? Atunci când dezechilibrul provine din istoricul familial și a avut loc cu multe generații în urmă?

 

Și aici apare partea cea mai bună oferită de o constelație, și anume posibilitatea de a echilibra, de a repune lucrurile în ordinea firească. Din punctul meu de vedere, echilibrările, readucerea armoniei într-un sistem familial sau organizațional, conștientizările, reprezintă cel mai mare avantaj al constelațiilor. O constelație poate să suplinească cu succes multe ore, zile de lucru cu tine și cu problema pe care vrei să o echilibrezi, asta în cazul fericit în care știi unde anume ai de ”reparat” ceva.

 

Atunci când te confrunți cu o situație dificilă, când nu găsești răspunsurile pe care le cauți, o constelație familială îți poate scoate la lumină sursa dezechilibrului și astfel începi să lucrezi asupra lui, nu mai bâjbâi până înțelegi sau nu unde ai greșit sau care este cauza dificultăților cu care te confrunți.

 

Ceea ce mă fascinează pe mine la această practică terapeutică este versatilitatea ei, faptul că poți aborda orice temă, orice aspect al vieții tale, începând de la echilibrarea relației de cuplu, divorț, doliu, echilibrarea relațiilor din trecut, relația cu părinții, cu copiii, probleme de sănătate, boli, dezechilibre financiare, job, relația cu tine, frici, fobii, depresii, traume, temeri interioare, feminitate, sexualitate și lista poate continua, până la constelațiile profunde cu sufletul tău de acum sau din alte vieți, cu sinele superior, misiunea personală, copilul interior, acestea fiind doar câteva exemple. 

 

Cum m-au ajutat constelațiile familiale pe mine? 

 

Am descoperit terapia reiki și constelațiile familiale căutând un remediu pentru alergiile și intoleranțele copilului meu. Medicina alopată îmi oferea doar tratamentul simptomelor dar nicio soluție pentru identificarea cauzei care provoca aceste alergii. Așa am ajuns la noua medicină germanică, la homeopatie, la Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor - cauzele subtile ale îmbolnăvirii al lui Jacques Martel, la terapii alternative, terapie reiki, constelații. Așa am ajuns de fapt să îmi schimb multe convingeri despre viață și lume și să pornesc pe un drum nou. 

 

Cu ce te pot ajuta și pe tine constelațiile familiale?

 

Să readuci armonia în sistemul familial, să vindeci la tine și la străbunii tăi traume, tipare, emoții, frustrări bine ascunse și neconștientizate, lacrimi necurse, vorbe nerostite. 

Să te eliberezi de poveri pe care le-ai dus prea mult timp, să te cunoști mai bine, să te regăsești la potențialul tău maxim, să te ierți, să te iubești, să îți iei puterea înapoi, să accesezi darurile neamului tău, „zestrea” familială.

Dacă crezi că rezonezi cu această formă de terapie, dacă ai intrebări fără răspuns, dileme, provocări mai mari sau mai mici în viața ta, te invit să le explorăm împreună în cadrul workshopurilor de constelații familiale.

TERAPIA REIKI ȘI CONSTELAȚIILE FAMILIALE

Constelatii familiale, Constanta, vindecare, armonie, familie